Vânzările de maşini noi au crescut cu 18% în primele cinci luni. Dacia, Volkswagen şi Ford, cele mai vândute

Autor: Cristina Bellu 23.06.2017
Vânzările de autovehicule noi au înregistrat un avans de 18,1% în primele cinci luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut, susţinute de tranzacţiile realizate de persoanele juridice, care au avut o pondere de 73% în totalul achiziţiilor, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importa­torilor de Automobile (APIA).
 
„În luna mai s-au livrat cu 31,6% mai multe autovehicule decât în luna aprilie, fapt care a dus în primele cinci luni la un total de 54.595 de unităţi noi livrate, cu 18,1% mai mult decât în perioada asemănătoare din 2016“, spun reprezentanţii APIA.
 
Autoturismele - care reprezintă 80% din totalul livrărilor realizate în perioada ianuarie-mai, respectiv 43.792 de unităţi -, au înregistrat un avans de 22% faţă de perioada similară a anului trecut, iar vehiculele comerciale de marfă şi persoane, o creştere de 4,5%.
 
În ceea ce priveşte preferinţa pentru o anumită marcă, Dacia deţine primul loc, cu 13.582 de unităţi vândute, urmată de Volkswagen cu 5.830 de unităţi şi Ford cu 4.363 de unităţi. Este de re­marcat faptul că achiziţiile realizate de persoanele fizice au crescut atât în pondere, cât şi în volum cu 27%, respectiv 166%, cifrele indicând în fapt detaşarea tot mai mare a persoa­nelor fizice de Programul Rabla, care începe să-şi reducă efectul de aşteptare pe care l-a generat în ultimii ani în piaţă.