Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă s-a prezentat la poliţie în Belgrad

Autor: Firuta Flutur 01.06.2017

Sebastian Ghiţă ar fi încercat să se ferească de jurnalişti, fiind filmat fără barbă, purtând o şapcă neagră, un tricou negru şi ochelari de soare.

Ministerul Justiţiei a anunţat că fostul deputat urmează să fie audiat de instanţele din România, prin videoconferinţă, pe 6 şi 8 iunie, în trei procese penale.

Sebastian Ghiţă a fost eliberat, săptămâna trecută, în Serbia, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro, neavând însă voie să părăsească Belgradul, potrivit unui comunicat de presă al instanţei. Fostul parlamentar are obligaţia de a rămâne în „rezidenţă temporară - teritoriul oraşului Belgrad” şi de a se prezenta la o secţie de poliţie de două ori pe lună, pe datele de 1 şi 15 ale lunii. Paşaportul lui Ghiţă a fost confiscat de instanţă.

În cazul în care Sebastian Ghiţă părăseşte rezidenţa fără aprobarea instanţei, atunci magistraţii vor confisca, fără consimţământul acestuia, cauţiunea depusă pentru eliberare.

Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie. Potrivit unor surse apropiate anchetei, reţinerea lui Sebastian Ghiţă s-a făcut la ora 23.45, acesta fiind pe o stradă din Belgrad, alături de fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale.

În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.