Medicover a investit jumătate de milion de euro într-o clinică în nordul Capitalei. "Anul acesta, pe lângă extinderea la nivel regional, continuăm să ne dezvoltăm reţeaua principală din Bucureşti."

Autor: Mirabela Tiron 30.05.2017

Din grupul Medicover face parte şi reţeaua de laboratoare Synevo România, cu afaceri de 180 de milioane de lei.



Medicover, al treilea cel mai mare jucător de pe piaţa de servicii medicale private din România, a deschis o nouă clinică în Bucureşti, în urma unei investiţii de 500.000 euro. Clinica este amplasată în Clădirea B din Oregon Park, se întinde pe 700 de metri pătraţi şi oferă acces la peste 20 de specialităţi medicale.

„Anul trecut ne-am concentrat pe extinderea reţelei noastre în România, astfel că am deschis două clinici noi, am achiziţionat o a treia şi am relocat şi extins alte două unităţi. Anul acesta, pe lângă extinderea la nivel regional, continuăm să ne dezvoltăm reţeaua principală din Bucureşti, pentru a răspunde cererii semnificative din partea pacienţilor locali şi comunităţii de business. Cererea pentru serviciile noastre medicale de înalt nivel a continuat să crească”, a spus Adrian Peake, director general Medicover România.

Medicover a mizat anul trecut pe extindere atât pe pieţele în care activa deja, cât şi în zone noi. Rezultatele financiare ale companiei pe anul trecut nu au fost făcute publice, în 2015 grupul raporta afaceri de 252 milioane de lei.