Rocker-ul Chris Cornell a murit în condiţii suspecte. Artistul avea 52 de ani

Autor: Andreea Diocheteanu 18.05.2017

Cornell, care se afla în turneu, a murit miercuri seara în Detroit, potrivit anunţului făcut de Brian Bumbery. Bumbery a spus că moartea artistului este ”bruscă şi neaşteptată”, iar soţia şi familia sa sunt în stare de şoc.

Potrivit anunţului, familia va lucra îndeaproape cu examinatorul medical pentru a determina cauza morţii.

Ca vocalist al trupei Soundgarden, Cornell a ajutat la construirea mişcării de rock grunge. Cornell deţinea în palmares premii Grammy şi numeroase nominalizări la Globurile de Aur, pentru voce, compoziţie, versuri.

În plus, Cornell era un filantrop activ şi a fondat Organizaţia Chris şi Vicky Cornell, pentru a sprijini copiii care se confruntă cu probleme precum sărăcie, abuz, neglijenţă.