Angajamentul Madridului de a interzice maşinile diesel stârneşte panică în rândul producătorilor auto

Autor: Catalina Apostoiu 17.05.2017

Ca parte a planurilor de a lupta împotriva poluării aerului, primarul Madridului, Manuela Carmena, a promis ca va interzice majoritatea autovehiculelor diesel din întreg oraşul până în anul 2025, scrie Deustche Welle.

Nivelul de poluare a aerului din Madrid a depăşit limitele UE în ultimii opt ani. Parte a problemei este că în Spania, ca în cea mai mare parte a Europei, jumătate din autovehicule sunt diesel. Spre deosebire, numai aproximativ 3% din autovehiculele din America de Nord au motoare diesel. Producătorii auto germani au făcut lobby puternic pentru trecerea la diesel în anii ‘90 punând accent pe consumul mai redus de carburant şi nivelul mai mic de emisii toxice, spune Mike Ronsenberg, analist al industriei auto la IESE Business School din Spania.

Însă, deşi nivelul mai scăzut de emisii de dioxid de carbon este benefic pentru climat în unele contexte, autovehiculele diesel produc  alţi poluanţi care sunt mult mai nocivi pentru oameni. Europa pare să-şi schimbe dramatic poziţia cu privire la astfel de autovehicule. Parisul, Atena şi Mexico City intenţionează de asemenea să interzică autovehiculele diesel până în 2025.