Hemoragie pe bursele europene: Premierul britanic Theresa May cere alegeri anticipate pe 8 iunie
Theresa May şi-a aşezat ofensiva pe un teren economic prielnic. Creşterea mondială din ultima vreme, de care a beneficiat şi o Mare Britanie încă racordată la toată infrastructura financiar-economică presupusă de apartenenţa la Uniunea Europeană, reprezintă o oportunitate pentru premier de a defila şi a se prezenta în faţa alegătorilor britanici cu date economice solide.
May speră să poată specula problemele opoziţiei şi, ca şi Cameron în cazul referendumului, să îi unească pe conservatori în jurul ei. Laburiştii, rivalii tradiţionali ai conservatorilor, se confruntă cu o problemă de leadership, Jeremy Corbyn, preşedintele partidului de stânga, fiind puternic contestat din toate părţile, în vreme ce Ukip se află în mijlocul unei lupte acerbe de putere.
Ecartul de peste 20% dintre conservatori şi laburişti, clamat de sondajele de opinie, i-a făcut pe unii strategi ai lui May să grăbească mutarea alegerilor anticipate şi să îi dea un şah premierului scoţian Nicola Sturgeon, angrenată în organizarea unui referendum care vizează dezlipirea Scoţiei de Regatul Unit.
Paradoxal, cea mai mare opoziţie cu care se confruntă May provine din propriul partid. Rămâne de văzut cum se va desfăşura campania, însă e probabilă apariţia unei falii care să scindeze Partidul Conservator, iar linia de demarcaţie care va defini de acum politica din Marea Britanie să fie reprezentată de viziunile pro-europene sau naţionaliste, în dauna tradiţionalei lupte ideologice stânga-dreapta.
Indicele FTSE 100, referinţa bursei de pe malurile Tamisei, a scăzut cu 1,6% ieri, cea mai mare coborâre din acest an, scăderile fiind conduse de companiile miniere şi grupurile financiare. Pieţele bursiere din Germania şi Franţa au fost şi ele lovite de valul de contagiune, iar principalii indici bursieri ai acestora au afişat deprecieri de puţin sub 1% în cazul indicelui DAX şi 1,3% în cazul indicelui CAC 40, referinţa bursei de la Paris.
În regiune, indicele austriac ATX a coborât cu 1,8%, cea mai mare scădere de pe continent, în vreme ce indicele WIG20, referinţa bursei de la Varşovia, a reuşit să încheie şedinţa de tranzacţionare în teritoriul pozitiv, cu un avans modest de 0,16%. La Bucureşti, indicele BET a scăzut cu 0,3%, pe o piaţă anemică, nerevenită încă din vacanţă, cu rulaje sub media zilnică de tranzacţionare înregistrată în acest an. Cea mai mare scădere a fost consemnată de titlurile companiei energetice Nuclearelectrica (SNN), a cărei valoare de piaţă a coborât cu 2,8%, iar la polul opus, cel mai mare avans a fost afişat de administratorul pieţei de capital de la Bucureşti, după ce acţiunile BVB au crescut cu 1,29%.