Incendiu la un depozit de legume şi fructe din Afumaţi. O persoană a murit şi alta a fost rănită

Autor: Andreea Traicu 02.04.2017

Incendiul a fost anunţat în jurul orei 2.00 la 112.

La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la întregul depozit. Având în vedere pericolul de prăbuşire a elementelor de construcţie, s-a acţionat perimetral, pe toate laturile clădirii, fără a se pătrunde în interior. Au intervenit peste 25 de echipaje de pompieri (18 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 2 descarcerări, 4 ambulanţe SMURD). Suprafaţa estimată a fi afectată este de 2000mp.

Intervenţia durat câteva ore.

În urma verificărilor, a fost găsită o persoană carbonizată în unul dintre spaţiile depozitului. O altă persoană, un bărbat 30 ani, ca urmare a expunerii la fum a fost transportat de o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca. În momentul transportului la spital, starea acestuia din urmă era bună.