Trafic în scădere. CFR Călători a transportat 52,9 milioane de pasageri anul trecut, în scădere cu 4%

Autor: Mirabela Tiron 24.03.2017

Trenul face circa nouă ore pe ruta Bucureşti –Timişoara, iar biletul costă 84 de lei, în timp ce la avion călătoria durează o oră şi se găsesc bilete şi la 27 de lei.

Compania de stat CFR Călători, cel mai mare transportator de călători pe calea ferată, subvenţionat de stat, a pierdut şi anul trecut pasageri în faţa auto­carelor şi avioanelor, traficul ajun­gând la 52,9 milioane de pasageri, faţă de 54,9 milioane de pasageri cu un an în urmă, potrivit oficialilor com­pa­niei.

„Viteza medie de circulaţie a trenurilor de călători pentru anul trecut a fost de 43,3  kilometri pe oră” au transmis oficialii companiei. În 2011, trenurile circulau cu o viteză medie de 62 de kilometri pe oră. Afacerile şi traficul de călători al CFR Călători au fost în continuă scădere, singurul an în care numărul de pasageri a crescut a fost 2014, când compania a tăiat din preţul abonamentelor pentru studenţii şi elevii care făceau naveta şi a lansat mai multe campanii promoţionale.

Transportatorul feroviar de stat nu a schimbat politica de preţ în faţa competiţiei puternice venită din partea companiilor aeriene low-cost Wizz Air, Blue Air şi Ryanair, care au lansat zboruri pe rute interne, bifând curse din Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, la tarife ce concurează preţul biletelor de tren.