Denisa Radian, acţionar Nissa: Proprietarii de spaţii de pe Calea Victoriei şi Piaţa Romană ţin chiriile foarte sus, uneori la nivelul de dinainte de criză
Proprietarii de spaţii de pe Calea Victoriei şi Piaţa Romană ţin chiriile foarte sus, uneori la nivelul de dinainte de criză, numeroşi retaileri renunţând în ultima perioadă la contracte, ceea ce face ca o serie de spaţii din zonă să fie încă neocupate.
Potrivit ultimelor estimări făcute de ZF, businessul total al comercianţilor din zona Calea Victoriei (atât de pe artera comercială, cât şi de pe străzile din jur) este de 10-15 milioane de euro cumulat, fără rezultatele hotelurilor din zonă.
De-a lungul timpului, bulevardul a cunoscut mai multe fluctuaţii de interes din partea chiriaşilor, revigorându-se periodic prin deschiderile de magazine ale chiriaşilor, mai ales din zona de modă de lux.
„În decurs de circa o lună vom deschide un magazin în Bucureşti Mall. Am discutat cu clienţii din Piaţa Romană şi mulţi dintre ei locuiesc în zonele Piaţa Unirii şi Vitan, aşa că deschidem acolo.“, a spus Denisa Radian.
Nissa nu mai are momentan niciun magazin stradal după ce a închis şi unităţile din Braşov şi Craiova, din aceleaşi motive. „A fost aceiaşi situaţie de fiecare dată. Acum mai suntem doar în malluri, centre comerciale şi în online.“
În total Nissa are 14 magazine fizice în marile oraşe din ţară şi unu online. Magazinul din Bucureşti Mall urmează a fi al 15-lea.