Conpet Ploieşti şi-a bugetat venituri de 412 mil.lei şi un profit de 68 mil.lei în acest an

Autor: Roxana Rosu 08.03.2017

Conpet Ploieşti (COTE), transpor­ta­­torul naţional de ţiţei prin conducte şi căi ferate, şi-a bugetat pentru 2017 venituri de 412 milioane lei şi un profit brut de 83 milioane lei, acţionarii companiei aprobând şi includerea acţiunii COTE în indicii BET si BET-TR ai BVB.

Compania a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 380,5 mil. lei, uşor mai mică faţă de cea din 2015, în timp ce profitul net a urcat cu 2% la 64 mil. lei. Potrivit rezultatelor preliminare, veniturile totale s-au cifrat la 416 milioane lei, în scădere cu 0,8%.