François Bloch, noul CEO BRD: Anticipăm reducerea numărului de bănci. Modelul nostru este creştere organică. "Noi suntem peste dimen­siu­nea critică şi este important să rămanem peste acest prag."

Autor: Claudia Medrega 14.02.2017

Francezul François Bloch, 49 de ani, care a preluat con­ducerea BRD-SocGen, a doua bancă din piaţă, an­ti­cipează continuarea pro­cesu­lui de consolidare la nivelul siste­mu­lui bancar romanesc în condiţiile în care în prezent există multe bănci pe piaţă. "Cred că avem circa o jumătate de duzină de bănci care sunt mari ju­că­tori în piaţă. În general, au existat între 35 şi 40 de bănci în Romania, ceea ce este un număr mare. Unele bănci vor avea dificultăţi să con­stru­ias­că o afacere durabilă în cazul în care nu au dimensiunea critică, astfel că mă aştept ca acest număr să se reducă", a declarat noul CEO al BRD-SocGen pentru ZF.

Pană în 2015, sistemul bancar romanesc cuprindea 40 de bănci, din care jumătate cu o cotă de sub 1%. Cele mai mari zece bănci au o cotă de piaţă de peste 80%. În prezent, 37 de bănci activează pe piaţa locală.

BRD mizează în con­ti­nuare pe cartea creşterii organi­ce, fă­ră a fi excluse însă posibile achiziţii, în cazul în care vor reprezenta "o bună opor­tu­nitate". "Modelul nostru este creş­te­rea organică. Atunci cand ne ui­tăm la cota de piaţă, ne uităm, de fapt, dacă suntem sub sau peste di­men­siunea cri­tică. Masa critică este foar­te im­por­tantă. Noi suntem peste di­men­siu­nea critică şi este important să rămanem peste acest prag. Vedem în continuare opor­tunitate de creş­te­re organică. În cazul în care există o bună opor­tu­nitate, ne vom uita, dar nu este acesta scenariul central." În perspectivă, BRD vrea să finanţeze economia şi să-şi asume riscuri, însă "riscuri corec­te", astfel că urmează să aibă o abordare dinamică, însă prudentă, pe partea comercială.