Firma de training Equatorial a făcut peste jumătate de milion de euro din jocuri pentru angajaţi

Autor: Mihaela Pascari 01.02.2017
Firma de training Equatorial a depăşit anul trecut cifra de afaceri de 1 mil. de euro, valoarea fiind în creştere cu 37% faţă de anul anterior.
 
De asemenea, peste jumătate de milion de euro din veniturile companiei au fost generate de activităţile dedicate proiectelor de tip învăţare prin joc, o abordare gamificată pe care compania a adoptat-o în urmă cu circa doi ani, odată cu rebranduirea din Achive Global România.
 
Unul dintre proiectele companiei reprezintă o platformă de învăţare prin joc adresată companiilor multinaţionale care inovează în procesul de învăţare şi dezvoltare al angajaţilor. Jocul are la bază un maraton, iar pentru a putea avansa în cursă, participanţii trebuie să îndeplinească sarcini şi activităţi din jobul de zi cu zi al angajaţilor.