UE va stabili noi relaţii de parteneriat dacă Trump va fi protecţionist; UE va asuma rolul SUA

Autor: Mihai Draghici 31.01.2017

"Încă nu ştim ce se va întâmpla", a declarat Jerome Dijsselbloem pentru postul RTL.

"Dar Europa nu trebuie să stea să aştepte pasiv şi orbeşte ce se întâmplă în Statele Unite; Europa trebuie să meargă înainte, inclusiv în domeniul relaţiilor comerciale internaţionale", a adăugat preşedintele Eurogrupului.

Noul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, pare să aibă o abordare protecţionistă, el dispunând deja retragerea din Parteneriatul comercial Transpacific (TTP) şi avertizând că va renegocia Acordul Comercial Nord-American (NAFTA), semnat cu Mexicul şi Canada.

"Cooperarea noastră cu China este foarte importantă. Este din ce în ce mai importantă la nivel economic, dar şi politic", a subliniat Dijsselbloem.

"În cazul în care Statele Unite vor decide să aibă o abordare şi mai protecţionistă, orientată spre interior, dacă nu vor mai fi un susţinător al comerţului şi cooperării, Europa va trebui să asume acest rol cu determinare", a insistat preşedintele Eurogrupului, pledând pentru intensificarea cooperării Uniunii Europene cu ţări din Asia, America Latină şi Africa.