A început votul pentru Guvernul Grindeanu

Autor: Gabriel Pecheanu 04.01.2017

Senatorii sunt cei care votează primii.

Potrivit prevederilor constituţionale, Parlamentul acordă încredere guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, iar mandatele guvernului şi ale miniştrilor încep o dată cu depunerea jurământului în faţa preşedintelui.

Cabinetul condus de Sorin Grindeanu va avea doi vicepremieri, Sevil Shhaideh, care va fi şi ministru al Dezvoltării Regionale, gestionând şi fondurile europene, dar şi copreşedintele ALDE Daniel Constantin, care va gestiona şi portofoliul Mediului.

Toţi cei 26 de miniştri propuşi de coaliţia PSD-ALDE au fost avizaţi favorabil, miercuri dimineaţă, de comisiile de specialitate din Legislativ.