Vasile Blaga, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă

Autor: Andreea Traicu 28.11.2016

"În perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale. Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ştefan Gheorghe, vicepreşedintele respectivei formaţiuni politice (500.000 euro) şi printr-un alt intermediar (200.000 euro)", susţin procurorii DNA într-un comunicat de presă.

DNA a dispus disjungerea cauzei faţă de mai multe persoane printre care Horaţiu Berdilă şi Gheorghe Ştefan, cercetările urmând să continue în ceea ce îi priveşte pe cei menţionaţi.