Milea, Opel: Rabla nu aduce clienţi noi, doar îi redistribuie

Autor: Bogdan Alecu 23.11.2016
Ministerul Mediului a suplimentat la începutul acestei săptămâni programul Rabla cu încă 3.500 de tichete, pentru a ajunge la 25.000 de tichete, faţă de 17.500 comunicate iniţial. Supli­mentarea s-a realizat pentru a se ajunge la un nivel similar cu cel de anul trecut, însă decizia a fost luată în condiţiile în care cele 17.500 de tichete din primul val s-au epuizat până la finalul lunii iulie.
 
În ceea ce priveşte vânzările pe piaţa locală din acest final, directorul de ţară al Opel spune că prin programul Rabla a înregistrat o rată de pene­trare de 7,3%, în special cu modelul Astra Sedan.
 
„Chiar şi aşa, în accepţiunea noastră, programul Rabla induce distorsiuni în mecanismele pieţei, fără a aduce un contingent nou de clienţi. Practic nu face decât să redistribuie clienţii existenţi“, a subliniat Cristian Milea, country director Opel pentru România.