Procesul de votare al noului preşedinte american a început în majoritatea statelor din estul SUA

Autor: Mediafax 08.11.2016

În Carolina de Nord, Ohio şi Virginia de Vest secţiile de votare s-au deschis la ora locală 06.30 (13.30, ora României)

Procesul de votare în statele Florida, Delaware, Georgia, Massachusetts, Maryland, Michigan, New Hampshire, Pennsylvania, Rhode Island, Carolina de Sud şi în unele zone din Tennessee va începe la ora locală 07.00 (14.00, ora României).

Peste 145 de milioane de americani înscrişi pe listele de votanţi sunt aşteptaţi marţi să aleagă cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, dar şi noii membri ai Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat.

Mai mult de 218 milioane de americani sunt eligibili să voteze în cadrul alegerilor, însă doar aproximativ 145 de milioane s-au înscris pe listele de votanţi. Prezenţa de vot la alegerile prezidenţiale din anul 2012 s-a situat la 61.8 la sută.

Din totalul alegătorilor înscrişi, peste 41 de milioane deja şi-au exercitat votul anticipat, în săptămânile precedente zilei alegerilor.