Creditele de consum în lei din bilanţurile băncilor s-au majorat cu circa 3 mld. lei în nouă luni

Autor: Anelis Baciu 01.11.2016

Băncile locale aveau în bilanţuri la finalul lunii septembrie a acestui an credite pentru consum şi alte scopuri în valoare de 35,7 miliarde de lei (8 mld. euro), cu 500 de milioane de lei mai mult decât cu o lună în urmă, potrivit datelor Băncii Naţionale.

Faţă de luna septembrie a anului trecut stocul creditelor de consum este cu peste 9% mai mare. Creditul de consum este în prezent principalul motor de creştere a activităţii de creditare de retail şi o sursă importantă de venituri pentru bancheri. Împrumuturile pentru con­sum asigură marje bu­ne de câştig, de aceea mul­te bănci au mizat pe acestea pentru a-şi refa­ce sursele de venit. Pe de altă parte, cre­di­tele de consum poartă şi riscuri mai mari, din moment ce nu au garanţii în spate.

Dobânzile pentru creditele de consum ajung în medie la 8-10% pe an, iar în condiţiile în care indicatorul Robor la trei luni ajunge la 0,73% pe an, înseamnă că marja băncilor este de cel puţin şapte puncte procentuale peste Robor.

Scăderea Robor a lasat spaţiu băncilor pentru creş­terea marjelor, însă creşterea acestuia ar putea avea efectul invers. Astfel, bancherii ar putea scădea marjele pentru a rămâne com­petitivi, în condiţiile în care Robor creşte, consideră analiştii din piaţă.