Allview: Suntem numărul doi pe piaţa de smartphone-uri din România

Autor: Adrian Seceleanu 28.09.2016
Compania braşoveană Visual Fan, care comer­cializează diferite gadgeturi sub brandul Allview, este în prezent numărul doi pe piaţa locală de smartphone-uri după numărul de unităţi vândute, a declarat Valentin Stoenescu, trade marketing manager în cadrul companiei.
 
„Suntem numărul doi pe piaţa din România, din datele pe care le deţinem”, a declarat Stoenescu, fără a oferi însă detalii privind cota de piaţă sau numărul de smartphone-uri vândute pe plan local.
 
Locul doi de pe piaţa locală de smartphone-uri, care este dominată autoritar de Samsung cu o cotă de peste 40%, a devenit intens disputat în ultimii ani pe fondul expansiunii puternice pe segmentul de telefoane inteligente al companiilor chineze Huawei şi Lenovo. Atât Huawei cât şi Lenovo şi-au enunţat explicit intenţia de trece pe locul doi pe piaţa locală, iar până în prezent Huawei a reuşit să depăşească de câteva ori firma românească. În luna iulie a acestui an reprezentanţii Huawei anunţaseră, spre exemplu, că au trecut din nou pe locul doi pe piaţa locală de smartphone-uri. Allview are o cotă de aproximativ 10% din piaţa locală de telefoane inteligente după numărul de unităţi vândute. Anul acesta piaţa locală este estimată la 4,2 milioane de unităţi.