Twitter, dat în judecată pentru că nu şi-a îndeplinit promisiunile privind creşterea numărului de utilizatori

Autor: Adrian Seceleanu 19.09.2016

Compania americană Twitter a fost acţionată în judecată de unul dintre acţionari, care pretinde că reţeaua socială şi-a indus în eroare investitorii în anul 2014 atunci când le-a promis că va ajunge la mai mult de 500 de milioane de utilizatori pe termen „mediu”, scrie Bloomberg.

În acţiunea demarată în faţa unei instanţe din San Francisco acţionarul Doris Shenwick susţine că a fost indusă în eroare de şefii Twitter în 2014, atunci când ei au susţinut că reţeaua socială va atinge 550 de milioane de utilizatori pe termen mediu şi un miliard de utilizatori pe termen lung.

Compania nu a reuşit să-şi atingă ţintele şi a admis că nu avea date pe baza cărora să facă asemenea estimări, arată plângerea depusă de Shenwick. La jumătatea acestui an Twitter avea 313 milioane de utilizatori activi, conform datelor oficiale publicate de reţeaua socială.