Ursache: Pachete minoritare de acţiuni la CEC Bank şi Telekom ar putea să fie listate

Autor: Claudia Medrega 17.09.2016

Priorităţile de listare pentru perioada următoare vizează pachete minoritare de acţiuni de 20-25% la CEC Bank şi Telekom, pe lângă oferta publică pentru Hidroelectrica, a declarat Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) responsabil pentru piaţa de capital.

„În ceea ce priveşte priorităţile imediate de listarea se agreează ideea de a merge în continuare cu un pachet de 20-25% la Hidroelectrica. Nu a fost stabilit termenul. De asemenea, există intenţia de ofertă publică pentru 20-25% la CEC Bank şi Telekom. La CEC Bank este vorba de o ofertă publică iniţială, de capitalizare, statul urmând să menţină pachetul majoritar de acţiuni”, a spus Ursache la Predeal la un seminar economic organizat de Finmedia.

Totodată, sunt avute în vedere oferte publice secundare în cazul OMV Petrom (7%) şi Romgaz.

Guvernul a vândut în 2014 participaţii la companiile de utilităţţi Electrica şi Romgaz.