UPC România va lansa la nivel naţional în acest an serviciile avansate de televiziune Horizon

Autor: Ioana Matei 14.09.2016

UPC, al doilea jucător de pe piaţa de cablu TV din România, va lansa în acest an la nivel naţional serviciile avansate de televiziune digitală Horizon, care le oferă acces clienţilor la noi funcţii care transformă practiv orice televizor într-unul inteligent, au declarat în cadrul unei întâlniri cu presa reprezentanţii companiei.

 
Serviciile sunt livrate prin intermediul unui nou echipament de recepţie (mediabox), prin care clienţii au acces la noile funcţii Horizon. Compania nu a precizat care vor fi serviciile disponibile la lansare pe piaţa din România. În Slovacia, spre exemplu, Horizon a inclus la lansare servicii precum navigarea pe internet de pe televizor, acces la un serviciu video la cerere cu peste 1.000 de titluri şi la un alt serviciu prin care pot fi urmărite înregistrări ale emisiunilor difuzate de o serie de posturi TV din ultimele 7 zile.