Revine presiunea asupra lichidităţilor companiilor? Sumele refuzate la plată au crescut cu 18% într-o lună

Autor: Anelis Baciu 06.09.2016
Băncile au refuzat în luna iulie de­con­tarea de bilete la ordin, cecuri şi cam­bii în valoare de 276,7 mil. lei (echi­valentul a 62 mil. euro), o sumă în creş­tere cu circa 18% faţă de luna ante­rioară, arată datele statistice ale BNR.

Băncile au refuzat decontarea documentelor în condiţiile în care nu au găsit suficiente lichidităţi în conturile clienţilor care au iniţiat plăţile. Iulie este a doua lună din acest an în care volumul refuzurilor creşte vizibil. O creştere mai mare a fost înregistrată în luna mai, când băncile au refuzat la plată cecuri, cambii şi bilete la ordin în valoare de 490 milioane de lei, o sumă de aproape trei ori mai mare decât cea din luna anterioară.

„Nu văd un motiv general în economie care să explice această mişcare. Este probabil o evoluţie sezo­nieră, sunt astfel de momente. Nu cred că este cazul însă să ne îngrijorăm“, a explicat analistul Aurelian Dochia. Volumul plăţilor refuzate de bănci este însă în scădere dacă ne raportăm la aceeaşi perioadă a anului trecut. Faţă de luna iunie din 2015, refuzurile sunt cu aproximativ 40% mai mici.

Creşterea volumului refuzurilor la plată din luna iulie vine în contextul în care numărul celor care au generat incidente de plată a scăzut comparativ cu iunie, ceea ce înseamnă că sumele medii refuzate au fost mai mari. În medie valoarea unui refuz la plată s-a situat la 49.400 de lei (11.100 euro). În luna iulie a acestui an 5.588 de titulari de cont au generat incidente de plată, faţă de 6.126 cu o lună în urmă. Spre comparaţie, numărul celor care emiteau lunar bilete la ordin sau cecuri fără acoperire ajungea la circa 12-14 mii de titulari de cont în 2009 şi 2010.