Preşedintele ASF: O primă de referinţă pe RCA nu ar avea o utilitate practică. Dezechilibrele dispar când sunt bani în piaţă pentru plata daunelor

Autor: Anelis Baciu 02.09.2016
O primă de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA) - benchmark - este dificil de calculat, deoarece este greu de strâns baze de date istorice din portofoliile mai multor companii de asiguare, iar oricum o astfel de primă de referinţă nu ar avea nicio utilitate practică, fiind mai degrabă un instrument de informare, susţine Mişu Negriţoiu, preşe­dintele Autorităţii de Supraveghere Fi­nanciară (ASF), într-o opinie transmisă ZF.
 
Cu alte cuvinte, intervenţia ASF prin stabilirea unui tarif de referinţă nu ar rezolva problemele din piaţa RCA.
 
„Încercarea de a calcula o «primă de referinţă» (benchmark) se loveşte de dificultatea construirii unei baze de date istorice, din portofoliile mai multor societăţi de asigurare, iar efortul de a o construi nu este răsplătit de utilitatea practică a acestei referinţe, având mai degrabă rolul unui instrument de informare“, afirmă Negriţoiu.
 
Şeful ASF aminteşte că legislaţia ro­mânească actuală acordă o libertate totală, concrenţială, în formarea şi oferirea tarifelor în piaţă de către asigurători.