Fondul de garantare primeşte cereri de daună de la păgubiţii Carpatica Asig, dar nu le poate plăti încă

Autor: Anelis Baciu 03.08.2016

Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de deschidere a procedurii de faliment în cazul Carpatica Asig a fost publicată în Monitorul Oficial de ieri, ceea ce înseamnă că păgubţii asigurătorului sibian pot depune cereri de plată a daunelor la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

Deşi fondul a început să primească solicitări de plată, nu poate demara încă şi plata lor, în condiţiile în care decizia nu este validată de o instanţă judecătorească. Cel mai probabil, vor mai trece câteva luni până la hotărârea definitivă a instanţei.

În cazul falimentului Astra Asigurări vali­da­rea judecătorească a venit la circa 10 luni de la deci­zia ASF. Totuşi, este de aş­teptat ca în cazul Carpatica Asig să nu dureze atât de mult, în­trucât nu sunt aştep­ta­te con­tes­tări ale deciziei din par­tea acţionarilor, aşa cum s-a în­tâmplat în cazul Astra .