Filmul unui eşec de 1,6 miliarde de euro: Cum s-a dus statul român la Paris cu acuzaţii constatate de Curtea de Conturi, dar infirmate, iar acum plăteşte avocaţii străinilor din energie

Autor: Roxana Petrescu 29.07.2016

Până acum, statul român le-a cerut giganţilor din energie (Enel, CEZ şi E.ON) despăgubiri de circa 1,6 mld. euro pentru presupuse încălcări ale contractelor de privatizare prin care a vândut foste filiale Electrica. A câştigat 5,7 mil. euro. Circa 3 mil. euro a dat înapoi ca să-i plătească pe avocaţii Enel şi E.ON pentru două dosare pierdute, dar cheltuielile de judecată totale depăşesc acest prag. Ministerul Energiei, entitatea care duce luptele cu grupurile străine care au participat la privatizări, dă vina pe Curtea de Conturi. Curtea de Conturi dă din umeri. De unde vin banii pentru avocaţii Enel, E.ON sau CEZ? 

Saga statului împotriva marilor grupuri energetice pentru presu­puse încălcări ale contractelor de privatizare are toate şansele să se încheie fără nicio victorie în contextul în care autorităţile s-au dus la Curtea de Arbitraj de la Paris să solicite despăgubiri de circa 1,6 miliarde de euro cu cereri nefondate sau prescrise.

În loc să se întoarcă cu un sac cu bani, statul este bun de plată, având de dat 3 mi­lioane de euro doar pentru pentru avocaţii care i-au apărat pe italienii de la Enel şi pe nemţii de la E.ON în două procese.

Ministerul Energiei spune că procesele au avut ca punct de start rapoartele făcute de Curtea de Conturi. Curtea de Conturi tace.