Băncile britanice anunţă pentru prima dată că ar putea taxa clienţii dacă îşi ţin banii la bancă în depozit

Autor: Alexandru Zărnoeanu 26.07.2016

Royal Bank of Scotland (RBS) şi subsidiara sa Natwest, una dintre cele mai mari bănci britanice, au anunţat că îşi vor obliga clienţii să plătească pentru a îşi putea ţine banii în depozite bancare în cazul în care Banca Angliei va reduce dobânda de politică monetară sub zero, scrie MarketWatch. Dobânzile negative vor ar fi aplicate doar clienţilor corporativi, nu şi asupra economiilor persoanelor fizice.

Anunţul băncilor vine în contextul ţn care unele bănci centrale ale lumii precum cele din Japonia, Elveţia şi zona euro, au redus dobânzile la depozite la niveluri negative pentru a stimula creditarea şi a evita alunecarea în deflaţie, dar care reduce din marjele de profit ale băncilor. În Elveţia, băncile deja îi penalizează pe clienţi pentru a le ţine banii.

Anul trecut, guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi-a exprimat speranţa că în România nu vor exista dobânzi reale negative.