Cel puţin şase militari au fost ucişi într-un atac terorist la Aden, Yemen

Autor: Mircea Olteanu 06.07.2016

Atacul terorist a început cu detonarea a două vehicule-capcane la o bază militară din Aden, după care zeci de militanţi au luat cu asalt baza. Surse din cadrul forţelor de securitate au anunţat că luptele în interiorul bazei continuă.

Militanţii islamişti sunt tot mai activi în Yemen în contextul războiului civil între forţele guvernamenale şi rebelii houthi, care controlează capitala Sanaa.

Organizaţia teroristă Al Qaeda a preluat controlul unor zone întinse din sudul şi estul Yemenului, în timp ce militanţii loiali organizaţiei Stat Islamic au efectuat mai multe atentate care au vizat forţele de securitate.

Oficialii din Yemen speculează existenţa unei forme de cooperare între adepţii Al Qaeda şi cei ai organizaţiei Stat Islamic, deşi cele două reţele teroriste sunt rivale din punct de vedere ideologic şi concureză pentru recruţi.