Fiscalitatea, lipsa personalului calificat şi birocraţia, principalele probleme ale firmelor din România
Reducerea fiscalităţii, a birocraţiei, o absorbţie mai bună a fondurilor UE şi simplificarea procedurilor de returnare a TVA sunt măsurile esenţiale pentru îmbunătăţirea activităţii companiilor din România.
În aceeaşi vreme, fiscalitatea ridicată şi lipsa personalului calificat reprezintă principalele două probleme ale mediului românesc de afaceri, relevă un studiu referitor la percepţiile mediului de afaceri asupra economiei, realizat de TNS România pe un eşantion de 500 de companii de la nivelul întregii ţări, la cererea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).
Potrivit studiului citat, 49% dintre respondenţi cred că reducerea fiscalităţii este principala măsură care ar conduce la îmbunătăţirea activităţii economice a companiilor din România. Urmează, în ordine, reducerea birocraţiei (14%), facilitarea obţinerii de fonduri europene (9%) şi reducerea TVA/simplificarea procedurilor de returnare a TVA (9%).
Lipsa de personal calificat (în creştere cu 9 puncte procentuale faţă de sondajul similar din 2015) şi concurenţa de pe piaţă (în creştere cu 8 puncte) sunt următoarele probleme cu care se confruntă agenţii economici.
Pe de altă parte, 44% dintre respondenţi percep ca fiind mai redusă corupţia din administraţia publică decât acum doi ani.
În aceeaşi vreme, 64% dintre respondenţii sondajului apreciază activitatea DNA (în creştere faţă de 2015).
În schimb, interacţiunea cu instituţiile statului este percepută ca fiind consumatoare de timp pentru aproximativ jumătate dintre respondenţi (48%), procent uşor mai ridicat comparativ cu sondajul similar din 2015.