Premierul a venit cu corpul de control la Ministerul Sănătăţii

Ziarul Financiar 13.05.2016

"Corpul de control al primului-ministru desfăşoară o acţiune de control inopinată la sediul Ministerului Sănătăţii şi la 4 spitale din Bucureşti (Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Floreasca, Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan şi Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti), în temeiul Ordinului nr. 61/29.04.2016, cu preluarea documentelor aferente tuturor aspectelor legate de obligaţiile unităţilor sanitare publice cu paturi aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, în ceea ce priveşte achiziţionarea de produse biocide", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Premierul, care deţine şi interimatul la Ministerul Sănătăţii, a refuzat să facă declaraţii de presă la sosirea în minister.