CCR a respins sesizarea PNL privind votul în cazul Monicăi Ghiurco la şefia TVR

Autor: Cătălina Mănoiu 11.05.2016

PNL a sesizat CCR cu privire la neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului din aprilie, prin care se constata că Monica Ghiurco nu a obţinut suficiente voturi, pentru a ocupa funcţia de preşedinte-director general al TVR.

PNL a suţinut că numărarea voturilor exprimate pentru numirea în funcţia de Preşedinte Director General al SRTv a Monicăi Ghiurco a fost neconstituţională, susţinând că trebuia luată în considerare majoritatea simplă, şi nu majoritatea calificată.

Sesizarea înaintată CCR, semnată de 82 de deputaţi şi 26 de senatori, viza votul din 11 aprilie.

Între timp, marţi, 10 mai, plenul reunit a validat-o pe Irina Radu la şefia TVR. Decizia plenului a fost luată după ce PSD a propus audierea acesteia la comisiile de cultură, deşi Irina Radu nu a fost susţinută de Consiliul de Administraţie al TVR, care, potrivit legii SRTV, trebuie să desemneze candidatul pentru funcţia de preşedinte-director general al postului public de televiziune.

Liberalii au anunţat că vor ataca la CCR şi decizia de marţi a Parlamentului.