Wizrom Software a avut venituri în stagnare în 2015

Ziarul Financiar 10.05.2016

Compania Wizrom Software, specializată în furnizarea de soluţii software de business şi controlată de familia de origine israeliană Davidai, a înregistrat anul trecut afaceri de 18,8 mil. lei, în stagnare faţă de 2014, şi o pierdere netă de 240.000 de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. În primele nouă luni din 2015, compania înregistrase venituri de 5,2 mil. euro, în creştere cu circa 4% faţă de aceeaşi perioadă din 2014. 

„S-au înmulţit proiectele de mari dimensiuni (bugete peste 50.000 euro), iar procesul decizional s-a scurtat. Avem aproximativ 20 de astfel de mari implementări în derulare, cu diverse termene de execuţie“, declara pentru ZF la sfârşitul lui 2015 Adrian Bodomoiu, managing director al Wizrom Software. Ioana Niţă Compania a avut anul trecut în medie 103 angajaţi, cu 21 mai mulţi faţă de 2014, ţinta fiind de a ajunge în total la 200 de salariaţi până la finele lui 2016.