Macovei: Este o neruşinare din partea lui Piedone să candideze la Sectorul 4

Autori: Andreea Tobias , Vasile Măgrădean 17.04.2016

Macovei a declarat, duminică, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, după ce instanţa a respins contestaţia Asociaţiei "Colectiv pentru Viitor”, că Piedone s-a hotărât "să calce pe cadavre" şi să candideze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Este o neruşinare din partea lui Piedone să vrea să candideze încă o dată la Primăria Sectorului 4, fiind în curs de anchetă, inclusiv pentru ceea ce s-a întâmplat la <Colectiv>, pentru moartea a 63 de oameni şi mulţi alţii rămaşi în viaţă, dar mutilaţi. Piedone a spus că iese din viaţa politică, iar acum s-a hotărât să calce pe cadavre şi să candideze. Ce încredere poţi să ai în el?”, a spus Macovei.

Potrivit acesteia, tragedia de la Colectiv nu trebuie să fie uitată şi nu trebuie lăsate autorităţile "să mintă" şi "să ascundă faptul că peste jumătate dintre persoanele decedate şi-au pierdut viaţa din cauza bacteriilor din spitale".

Monica Macovei a participat, duminică, la Cluj-Napoca, la lansarea candidaţilor M10 din judeţul Cluj la alegerile locale. Candidatul M10 la Primăria Cluj-Napoca este Irina Pop, avocat, în vârstă de 31 de ani.