Salariile curierilor, mai mari cu 30% ca la începutul crizei. „Cerinţele angajatorilor au crescut. Nu se mai caută doar şoferi buni“

Autor: Corina Mirea 12.04.2016

Un angajat din industria de curierat câştigă, în medie, peste 1.600 de lei net pe lună, cu 34% mai mult decât la debutul crizei, din 2008, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Insti­tutul Naţional de Statistică (INS). În acelaşi timp, salariul mediu de la nivelul în­tregii economii a crescut cu 41%, până la mai mult de 1.800 de lei net.

„Într-o primă perioadă, jobul de curier era potrivit şi pentru muncitori necalificaţi. În ultimii ani însă, pe piaţă s-au recrutat persoane care, dincolo de a fi buni şoferi, cu un cazier auto curat, au abilităţi numerice (pentru ges­tiunea banilor din rambursuri) şi de comu­nicare (pentru interfaţa cu clienţii) şi un nivel profesional mai ridicat, cerinţe mai stringente care se reflectă în remuneraţia oferită aces­tora“, explică Dan Ion, consultant senior al Manpower România (un brand al companiei cu activităţi în recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Manpower­Group).

Calculele ZF legate de evoluţia salariului mediu din industria de curierat şi de cea a veni­tului de la nivelul întregii pieţe a muncii au fost realizate la nivelul lunii octombrie 2008, care a în­semnat debutul crizei şi pentru piaţa locală.