BERD, BEI şi IFC au acordat în 2015 finanţări de circa 860 mil. euro în România

Autor: Claudia Medrega 17.03.2016
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvol­tare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Mondială/IFC au acordat anul trecut finanţări agregate de 855,7 mil. euro sectorului privat şi autorităţilor locale.
 
Anul trecut au fost parafate 25 de proiecte noi cu cei trei mari finanţatori internaţionali.
 
Cu BERD, cel mai mare investitor instituţional străin din România, au fost parafate anul trecut opt proiecte, în sumă de circa 280 mil. euro.
 
Cumulat, în ultimii 25 de ani BERD a investit în Româ­nia mai mult de 7 mld. euro. Compoziţia  portofoliului băncii, care însumează 2 mld. euro, este infrastructură - 33%, indus­trie, comerţ şi agrobusiness - 29%, energie - 24% şi instituţii financiare -13%.