Grupul american DuPont vinde jumătate din producţia de seminţe a staţiei din Afumaţi pe piaţa locală. Restul, la export

Autor: Roana Rotaru 14.03.2016
Staţia de procesare seminţe de la Afumaţi, judeţul Ilfov, a companiei multinaţionale DuPont Pioneer vinde în România aproximativ jumătate din producţia de seminţe de porumb, floarea-soarelui şi soia, restul mergând către pieţele din Bulgaria, Molodova sau către cele 6-7 staţii de procesare din Europa, unde există deficit. 
 
„La porumb cel mai mult am produs 1,6 milioane de saci, cea mai mare suprafaţă cultivată într-un an a fost de 12.000 de hectare de loturi de hibrizare porumb. La floarea-soarelui cel mai mult am produs undeva la 250.000 de unităţi şi cea mai mare suprafaţă cultivată a fost de aproape 2.000 de hectare de loturi de hibrizare. La soia anul trecut am avut o încercare reuşită de 200 de hectare, anul acesta mergem mai departe şi încercăm să mărim suprafaţa cultivată cu soia pen­tru seminţe“, a spus Marian Antoniu, directorul de producţie al Pioneer România.