Avon: Scăderea TVA ar putea orienta clienţii spre gamele superioare
„Credem că pe termen scurt măsura reducerii TVA va stimula consumul şi vom vedea poate şi clienţi care vor cumpăra branduri din gamele superioare. Există un trend pozitiv în piaţă care probabil că va continua până la sfârşitul anului şi va duce la un consum per capita mai mare decât anul trecut“, spune executivul român care lucrează în companie de peste 15 ani, angajându-se încă din timpul facultăţii.
Avon activează pe segmentul vânzărilor directe unde se luptă cu alţi competitori străini precum Oriflame sau Amway.
Pe piaţa totală de circa 3,5 miliarde de lei (780 milioane de euro) a produselor cosmetice şi de parfumerie, Avon se luptă şi cu lanţurile de hiper/supermarketuri, cu farmaciile, cu retaileriii online, cu cei specializaţi şi cu magazinele de brand ale producătorilor.
„Ne aşteptăm în continuare la o creştere mai puternică a mediului rural şi în acelaşi timp ne aşteptăm la o evoluţie mai rapidă a produselor din segmentele mass-market şi premium.“