Cel puţin 40 de morţi în urma raidurilor efectuate de SUA în Libia, inclusiv un lider al reţelei SI

Autor: Mihai Draghici 19.02.2016

Avioane militare americane au atacat vineri o clădire din localitatea Sabratha, situată la circa 60 de kilometri vest de Tripoli, în apropierea frontierei cu Tunisia.

Conform unor surse citate de NYT, bombardamentele au vizat un fief al reţelei teroriste Stat Islamic, ţinta fiind Noureddine Chouchane, un terorist care a organizat numeroase atentate în Tunisia.

Bilanţul raidurilor aeriene este de cel puţin 40 de morţi, printre victime fiind şi Noureddine Chouchane.

Pentagonul a anunţat că verifică informaţiile.

Noureddine Chouchane este acuzat că a organizat două atentate de amploare în Tunisia în 2015 - atacul care a vizat în martie Muzeul Bardo din Tunis, soldat cu 22 de morţi, şi atacul din staţiunea estivală Sousse, soldat cu 38 de morţi.