Distribuitorii de medicamente: Un sfert din farmacii sunt în stare de insolvenţă declarată sau nedeclarată

Autor: Corina Mirea 10.02.2016
Pe piaţa locală sunt active peste 7.000 de farmacii, cu vânzări totale de circa 3 mld. euro anual, însă dintre acestea circa un sfert se află în stare de insolvenţă declarată sau nedeclarată, spun reprezentanţii Asociaţiei Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR).
 
„Cel puţin 25% din farmaciile din România se află în prezent în stare de insolvenţă declarată sau nedeclarată. Această situaţie a fost generată de restricţiile din sistem şi, în ultima perioadă, de reducerea preţurilor la medicamente. Adaosurile farmaciilor au scăzut cu 17%, iar acestea îşi acoperă greu cheltuielie, având în vedere că salariile, chiriile şi utilităţile reprezintă costuri fixe“, a spus Cristina Pricop (Munteanu), directorul executiv al ADRFR, în cadrul unui eveniment organizat de asociaţie împreună cu Asociaţia Producătorilor Internaţionali de Medicamente şi Colegiul Farma­ciş­tilor din România. Ea adaugă că un lanţ local de farmacii, membru al ADRFR, a decis să delisteze o parte din produsele incluse în programele naţionale şi a pierdut astfel aproape 90.000 de pacienţi în două luni.