Bursa de la Atena s-a prăbuşit la minimul ultimilor 25 de ani. Marile bănci, prezente în România, au căzut şi cu 27%

Autor: Marius Oncu 08.02.2016

Declinul mai puternic al pieţei elene, într-o zi în care şi marile burse europene au scăzut cu 2-3%, a fost amplificat de incertitudinile privind o evaluare a programului financiar, derulată de către creditorii internaţionali ai guvernului de la Atena, transmite Reuters.

Cel mai mare declin dintre cele mari patru bănci a fost înregistrat de Eurobank, pe minus cu 27%, în timp ce National Bank of Greece a coborât cu 25%, Piraeus Bank cu 20%, iar Alpha Bank cu 15%.

Eurobank controlează în România Bancpost, NBG este prezentă prin Banca Românească, iar Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu.

Sectorul bancar elen a fost recapitalizat în urmă cu numai trei luni, când a primit fonduri de 14 miliarde de euro, cu scopul de a stabiliza economia.

Prima rundă de discuţii dintre creditorii externi şi guvernul de la Atena, parte a primei evaluări din cadrul celui de-al treilea program de ajutor pentru sstatul elen, s-a încheiat fără un acord, iar negocierile s-ar putea prelungi până în martie şi chiar după, potrivit cotidianului elen Kathimerini.