Procurorul general Tiberiu Niţu şi-a dat demisia

Autor: Mădălina Dârvaru 02.02.2016

Tiberiu Niţu este procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 16 mai 2013. El a fost numit pe această funcţie pe o perioadă de trei ani.

Înainte de a ocupa funcţia de procuror general al României, Tiberiu Niţu a fost din septembrie 2011 inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii pe zonele Muntenia-Oltenia-Dobrogea. Acesta a deţinut funcţia de prim-adjunct al procurorului general al României în perioada 27 iunie 2008-27 iunie 2011, anterior acestei perioade el fiind delegat pe această poziţie timp de zece luni. Concret, el a fost mâna dreaptă a procurorului general al României Codruţa Kovesi timp de aproape patru ani.

Tiberiu Niţu este născut la 31 iulie 1971. El şi-a început cariera de magistrat în anul 1995, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, exercitând ulterior următoarele funcţii: februarie 1999 - februarie 2002 prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti; februarie 2002 – februarie 2005 prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti; martie 2005 - iulie 2006 procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; august 2006 - iunie 2008, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.