Banca centrală americană va menţine aproape sigur dobânzile neschimbate în şedinţa următoare

Autor: CătăIina Apostoiu 18.01.2016
Oficialii băncii centrale americane (Fed) vor menţine aproape în mod sigur dobânzile pe termen scurt neschimbate în şedinţa de politică monetară din această lună şi vor decide momentul când vor anunţa o nouă majorare în şedinţa din martie, scrie Wall Street Journal. Creşterea numărului locurilor de muncă este una solidă, însă pieţele financiare sunt în continuare caracterizate de volatilitate. Situaţia bună de pe piaţa muncii oferă oficialilor un bun motiv pentru a majora ratele dobânzii pentru a preîntâmpina o supraîncălzire a economiei americane, însă instabilitatea de pe pieţe şi perspectivele legate de inflaţie, care este la nivel redus, oferă motive pentru menţinerea ratelor la acelaşi nivel. Oficialii vor aştepta probabil noi serii de date ce vor fi publicate în următoarele săptămâni înainte de a decide dacă vor opera o majorare în martie, reiese din comentariile publice şi interviurile acestora.