Concurenţa a amendat HP pentru că a blocat fără explicaţii livrările de produse către 4 parteneri
Autor:
Oana Stupinean
03.12.2015
Cele patru companii livrau consumabile pentru imprimantele HP deţinute de OMV-Petrom.
Consiliul Concurenţei (CC) a sancţionat subsidiara locală a gigantului american Hewlett-Packard, una dintre cele mai mari companii de IT din lume, cu o amendă de 3 milioane de lei (aproape 700.000 de euro) pentru că ar fi abuzat de poziţia sa dominantă pe segmentul imprimantelor prin întreruperea înainte de termen şi fără vreo explicaţie a unui contract prin care furniza unui număr de patru parteneri consumabile pentru imprimante marca HP la preţuri speciale.
Anularea cu cinci luni înainte de termen a contractului HP cu cei patru parteneri s-a realizat fără nicio explicaţie din partea HP, conform autorităţii de concurenţă. Consumabilele erau destinate unui „client important din segmentul business“. Concurenţa nu a menţionat care este numele „clientului important“, însă documente disponibile pe site-ul autorităţii arată că este vorba de OMV-Petrom, una dintre cele mai mari companii din România.