Rusia sporeşte securitatea curselor aeriene care tranzitează 47 de ţări, inclusiv România

Autor: Mihai Draghici 17.11.2015

"Cursele aeriene normale, de tranzit sau charter care au pasageri la bord şi se îndreaptă spre aeroporturi din ţări străine trebuie efectuate cu suplimentarea măsurilor de securitate", a decalarat Aleksandr Neradko, directorul Agenţiei ruse pentru Transport Aerian (Rosaviaţia).

Agenţia a prezentat o listă de 47 de ţări pentru care Rusia va lua măsuri speciale de securitate aeriană. Este vorba de România, R.Moldova, Algeria, Austria, Albania, Afganistan, Azerbaidjan, Bangladesh, Bulgaria, Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Egipt, Indonezia, Spania, Italia, India, Irak, Iran, Kazahstan, Kîrgîzstan, R.Cipru, Kuwait, Libia, Liban, Maroc, Malaysia, Macedonia, Myanmar, Emiratele Arabe Unite, Pakistan, Portugalia, Arabia Saudită, Siria, Statele Unite, Sudan, Thailanda, Tadjikistan, Turkmenistan, Turcia, Tunisia, Filipine, Muntenegru, Uganda, Uzbekistan, Sri Lanka.

Moscova a confirmat marţi că avionul rus Airbus A321 prăbuşit în Egipt pe 31 octombrie a fost doborât de terorişti. Provincia Sinai, filiala egipteană a reţelei teroriste Stat Islamic, a revendicat atentatul, soldat cu 224 de morţi.