Comisia juridică nu aprobă nici cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a Elenei Udrea

Autor: Alina Novaceanu 23.10.2015

Anterior, nici cererea DNA de încuviinţare a reţinerii deputatului Elena Udrea nu a întrunit în Comisia juridică numărul de voturi pentru aprobare. Vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica a precizat că au fost înregistrate 11 voturi "pentru", faţă de 12 necesare pentru aviz. De asemenea, au fost opt voturi "împotrivă", 2 abţineri şi un vot anulat, la şedinţa comisiei fiind prezenţi 22 de deputaţi.

Comisia juridică a aprobat cererea DNA pentru începerea urmăririi penale a Elenei Udrea, înregistrându-se 19 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi un vot anulat.

DNA a cerut ministrului Justiţiei să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea urmăririi penale, a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea, într-un nou dosar în care aceasta este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii.