Match încearcă să câştige inimile investitorilor

Autor: CătăIina Apostoiu 19.10.2015

Match Group, care susţine că are misiunea de a „spori conectivitatea romantică la nivel mondial“, încearcă să intre în graţiile investitorilor, scrie Financial Times.

Compania-mamă a diviziilor de dating online Tinder, Match.com şi OKCupid are în vedere lansarea unei oferte publice iniţiale.

Proprietarul Match, IAC, conglomeratul media şi de divertisment deţinut de Barry Diller, şi-a dezvăluit planurile de a constitui divizia într-una separată în luna iunie.

IAC intenţionează să listeze până la 20% din acţiunile comune ale Match Group în ca­drul ofertei, care este aşteptată să se încheie până la sfârşitul acestui an.

Potrivit docu­men­telor depuse în vederea IPO-ului, Match îşi propune să atragă până la 100 de milioane de dolari. O parte din fondurile atrase urmează a fi folosită pentru plata datoriei către IAC şi ca dividend către compania-mamă, potrivit Match.

În condiţiile în care baza totală de uti­li­­zatori a grupului a crescut la 59 milioane de utilizatori activi pe lună, bran­durile acestuia au devenit din ce în ce mai dependente de activitatea de pe device-urile mobile.

Rămâne de văzut dacă Match va reuşi să câştige inimile şi resursele investitorilor în condiţiile în care grupul îşi lansează oferta într-un moment în care investitorii sunt din ce în ce mai prudenţi pe fondul incertitudinilor economice la nivel mondial.