Andrei Botescu, Pegas: Nu plecasem de la ideea de a ceda controlul, dar aveam nevoie de finanţare

Autor: Adrian Seceleanu 09.10.2015

„Nu plecasem de la ideea de a ceda controlul. Dar mi-am dat seama că nu o să obţin niciodată o finanţare de asemenea dimensiunifără a face acest pas“, a spus Andrei Botescu, principalul acţionar şi directorul general al producătorului bicicletelor Pegas.

Network One Distribution (NOD), cel mai mare distribuitor de echipamente IT&C de pe piaţa locală, cu afaceri de 930 mil. lei anul trecut, a preluat pachetul majoritar de acţiuni al producătorului local de biciclete Pegas şi va investi într-o primă etapă 3 mil. euro în companie pentru dezvoltarea şi extinderea gamei de produse, cu obiectivul ca peste trei ani vânzările să fie de 25.000 de unităţi pe an, de zece ori mai mari decât cele estimate pentru 2015.

„Am preluat un pachet de 51,67% din acţiunile companiei Atelierele Pegas. Am realizat tranzacţia fără a apela la consultanţi externi, noi am făcut intern un due dilligence“, a declarat pentru ZF Andrei Militaru, director de dezvoltare în cadrul NOD - managerul care conduce divizia de branduri proprii a NOD. Discuţiile dintre cele două părţi au pornit iniţial de la ideea NOD de a lansa o gamă de accesorii pentru biciclete, a povestit el.