Piaţa Universităţii faţă în faţă cu bursa: Românii ştiu că bursa e mai profitabilă decât banii la bancă, dar nu au auzit că Petrom este listată

Autor: Radu Bostan 07.10.2015

Lipsa de informare şi edu­caţie financiară îi face pe români să confunde bursa de acţiuni cu spe­culaţiile valutare riscante, iar unii nu ştiu că Pe­trom, un nume fa­miliar ori­cărui şofer, este cea mai mare companie listată la Bucureşti.

Pe de altă parte, românii sunt deschişi la investiţiile în acţiuni cu scopul eco­nomisirii, fiind nemulţumiţi de dobânzile bancare.

Bursa de Valori Bucureşti a co­borât de la etajul 14 al sediului din zona Armenească până în Piaţa Uni­ver­sităţii din centrul Capitalei, pentru a organiza timp de două zile „Banii tăi expo“, un eveniment prin care infor­mează vizitatorii despre piaţa de capital şi oportunităţile de investiţie şi eco­nomisire.

Ieri în jurul orei 11:00, prin zona dedicată expoziţiei din Piaţa Uni­ver­sităţii treceau mai ales persoane în vârstă, încercând să descifreze prin lentilele ochelarilor numele englezeşti ale firmelor de brokeraj.

De la umbra cor­tu­rilor gonflabile, bărbaţi la costum şi cravată încer­cau să sur­prindă privirea trecătorilor sau să-i mo­mească cu pliante pe cei care aştep­tau troleibuzul.

„Cine să vină la ora asta? Doar şo­merii...“, remarcă un broker.