RAAL Bistriţa vrea să-şi dubleze afacerile în cinci ani
Autor:
Laurentiu Cotu
25.09.2015
Producătorul de sisteme de răcire RAAL Bistriţa, cu clienţi precum John Deere, Class sau AGCO, are în plan să ajungă în cinci ani de zile la afaceri totale de 94 mil. euro, dublu faţă de anul trecut, datorită noilor proiecte în derulare, activităţilor de cercetare, dar mai ales datorită investiţiilor finalizate.
Anul trecut compania a avut o cifră de afaceri de 207,5 mil. lei (circa 47 mil. euro), un profit net de peste 19,8 mil. lei (4,5 mil. euro) şi un număr mediu de 1.536 de angajaţi, conform site-ului Ministerului Finanţelor. Compania produce aproape în totalitate pentru export, pentru industria utilajelor agricole, utilajelor pentru construcţii şi industria minieră, vehiculelor comerciale şi auto.