Doi antreprenori din Capitală au transformat cursurile de gătit într-un business de 120.000 €

Autor: Greta Bogdan 12.09.2015
Société Gourmet, un proiect iniţiat în 2009 de doi antreprenori din Bucureşti, Raluca Ichim şi Daniel Wendorf, care organizează cursuri de gătit pentru amatori, speră în acest an la afaceri de peste 120.000 de euro.
 
În portofoliul companiei se află cursuri de gătit în weekend pentru amatori, cursuri pentru copii, dar şi programe afterschool-cooking. „De 4 ani susţinem programul afterschool-cooking pentru Deutsche Schule Bukarest“, a spus Raluca Ichim, managing partener al Société Gourmet. Printre cursurile lansate de companie se mai află şi team cooking-ul (gătitul în echipă) sau atelierele de creaţie de praline artizanale.